La 81 de ani, Alexandru Arșinel revine pe scenă! ”Am început să simt greutatea…”
Îndrăgitul actor Alexandru Arșinel a împlinit recent vârsta de 81 de ani. Deși s-a retras din funcția de manager al Teatrului de Revistă, Alexandru Arșinel va reveni pe scenă în acest weekend, pe scena Grădinii de Vară Herăstrău, acolo unde teatrul pe care l-a condus are programat în weekend un spectacol special.
”Un Teatru care se respecta isi respecta Vedetele! Anul trecut, impreuna cu domnul Vasile, am organizat o Gala Aniversara, in care domnul Arsinel a primit admiratia si aplauzele noastre! Sambata,11 iulie, il puteti aplauda si dumneavoastra! Gradina de Vara Herastrau, ora 20.00. „Cu Masca sau fara Masca, Oamenii vor sa Zambeasca! „, un spectacol al bucuriei de a ne reîntâlni cu publicul nostru…”, au anunțat reprezentanții teatrului ”Constantin Tănase”.
Alexandru Arșinel s-a retras de la conducerea Tatrului de Revistă ”Constantin Tănase”, unde a ocupat postul de director timp de 19 ani, iar sarcinile lui au fost preluate de Vasile Muraru.
Alexandru Arşinel: „Îmi e dor de Stela”
Alexandru Arșinel a trecut prin foarte multe greutăți și chiar dacă a fost greu, a durut și parcă simțea că nimic din jur nu mai mergea cum trebuie, actorul a continuat să zâmbească: ”Am început să simt greutatea anilor, nu e ușor să alergi pe picioare”. Arșinel a vorbit într-un interviu pentru Click despre ce îi este dor, dar și despre cum i-a schimbat viața pandemia de coronavirus.
Actorului îi este dor de Stela Popescu, una dintre marile stele de pe scena teatrului românesc: „Îmi e dor de Stela (se întristează), am revăzut perioada asta multe materiale cu noi doi, dar și alți artiști și făceam diferența între unele cupluri. Toți am avut ceva aparte. Am colaborat și cu Marius Țeicu, cu care am făcut multe deplasări în lume și am fost în multe locuri. Și el este un băiat destul de lovit de soarta asta”, citează Viva. ”Ce vremuri erau când făceam cuplu cu Stela Popescu, în câte filme și scenete am jucat. Le-am revăzut cu drag… îmi e așa de dor de ea…. Eram tineri amândoi”, a continuat actorul.
Alexandru Arșinel a stat în izolare
„Am stat mai mult sau mai puţin cu mască pe figură, când am mai ieşit din casă. Am mai fost pe la teatru, prin oraş, cu treburi. Noi, cei de peste 65 ani, am fost interzişi să supravieţuim, am fost condamnaţi. Eu am avut o sarcină în plus faţă de persoana soţiei mele care este grav bolnavă, fiind paralizată. Ea e condamnată la pat, însă mâna dreaptă o mai mişcă şi picioarele le târaie. Îmi doresc să n-avem parte de acest blestem trimis asupra noastră, COVID-19″, a spus actorul cu câteva săptămâni în urmă.
Alexandru Arșinel s-a născut pe 4 iunie 1939 la Dolhasca și a absolvit IATC în 1962, după care s-a angajat la Teatrul Maghiar din Târgu Mureș. Prima emisiune pe care a prezentat-o a fost un show produs de Valeriu Lazarov începând cu 1960.